În așteptarea lui Andone, șefii lui Dinamo răsfoiesc și zecile de CV-uri trimise de numeroși antrenori liberi de contract
Astăzi este ziua decisivă pentru revenirea lui Ioan Andone la Dinamo. Tehnicianul va disputa cu echipa sa, Al-Ahli Dubai un meci din Cupa Etilsalat cu Al-Dhafra. Indiferent de rezultatul acestui meci, acționarii lui Dinamo mizează pe faptul ca acesta să fie ultimul pentru „Fălcos” în Orientul Mijlociu, sperând ca negocierile dintre Ando și șeici să decurgă conform planului. Totuși, dacă nu va fi așa, șefii din „Ștefan cel Mare” au o soluție de avarie, pentru definitivarea interimatului lui Ion Marin. Pe adresa clubului au sosit numeroase cereri de ocupare a postului de antrenor principal, propuneri ale unor tehnicieni din Germania, Spania, sau chiar din Italia, în pofida polemicilor declanșate de Dario Bonetti în presa italiană la despărțirea sa de roș-albi.
400 de mii de euro este clauza de reziliere a lui Andone la Al Ahli
200 de mii de euro va fi salariul lui Andone la Dinamo
5 trofee a câștigat Ioan Andone ca antrenor al „câinilor”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER